Vă rugăm așteptați...

Fracturile Membrelor la Copil

Initial, scheletul copilului este o matrice cartilaginoasa in care apar mai intii nucleii de osificare diafizari, apoi cei epifizari si apofizari. Aparitia nucleilor ososi de crestere se produce la virste diferite specifice fiecarui os in parte.

Osul creste in lungime prin intermediul cartilajului de crestere situat intre metafiza si epifiza; la acelasi os lung cele doua cartilagii de crestere isi aduc contributii diferite la procesul cresterii. Cartilagiile care sunt mai productive se numesc cartilagii fertile si se situeaza in apropierea genunchiului (femural distal si tibial proximal) si departe de cot (radius distal si humerus proximal). Astfel, la femur, cartilagiul de crestere distal asigura 80% din cresterea in lungime a osului, pe cind cel proximal numai 20%.

Cresterea osului in grosime este asigurata de periost.

Spre deosebire de adult osul copilului are o serie de particularitati morfo – funcţionale care isi pun amprenta atit pe patologia ortopedica specifica, cit si pe patologia traumatica:

  • Osul copilului este elastic si flexibil ceea ce permite existenta unor fracturi particulare; mai mult, datorita acestor caractere fracturile la copil sunt mai putin frecvente decit la adult.
  • Prezenta cartilagiului de crestere este o particularitate a osului la copil jucind rol de amortizor in transmiterea socurilor traumatice.
  • Metafiza osului lung are o vascularizatie foarte bogata fiind comparata cu un „burete vascular”.
  • Circulatia arteriala metafizara si epifizara are aspecte diferite in functie de etapa de virsta. In perioada de la nastere la 1an – 1an si 6 luni cartilagiul de crestere este strabatut de vasele metafizare catre epifiza, vascularizatia fiind comuna. Ulterior cartilagiul de crestere devine o bariera totala in calea vascularizatiei, circulatia metafizară fiind separata complet de cea epifizara. Dupa inchiderea cartilagiului de crestere circulatia metafizara comunica din nou cu cea epifizara, situatie intilnita la adult.

5)  Osul diafizar este mai hidratat si mai putin mineralizat decit la adult, corticala fiind mai „poroasa”.Aceasta explica o parte din fracturile particulare ale copilului (fractura „ in lemn verde ”, inflexiunea osoasa) precum si consolidarea mai rapida.

6)  Cresterea si dezvoltarea sistemului osteo-articular a copilului sunt grevate de legile lui Delpeche si Wolf ( dupa unii autori legile lui Heuter si Volkmann ):

Prima lege: daca asupra unei portiuni din cartilagiul de crestere se executa o presiune crescuta, atunci la acel nivel cresterea va fi incetinita; daca insa presiunea diminua intr-o anumita portiune, atunci in acea zona cresterea va fi accelerata.

Legea a doua: pentru ca o articulatie sa se dezvolte normal trebuie ca pe suprafetele articulare sa se exercite presiuni si miscari normale specifice fiecarei articulatii.

Scheletul copilului prezinta particularitati de biomecanica. Pe parcursul cresterii exista in paralel si o crestere a fortelor mecanice care actioneaza aspra osului prin urmatoarele mecanisme:

  • Cresterea taliei se insoteste de cresterea mai marcata a volumului si masei corporale.
  • De la nastere si pina la virsta adulta masa scheletica creste de la 1 la 20, pe cind masa musculara creste de la 1 la 40 modificind astfel mult echilibrul fortelor care actioneaza pe os.
  • Existenta cartilagiului de crestere reprezinta un punct slab al osului, acesta cedind la traumatism cu mult mai repede decit osul.

Durata consolidarii:

Durata consolidarii unei fracturi la copil depinde de:

  • Virsta
  • Sediul fracturii la nivelul unui os (metafiza sau diafiza)
  • Osul interesat
  • Starea de nutritie a copilului
  • Patologia generala asociata care sa modifice puterea de aparare a organismului.

In general consolidarea unei fracturi se face cu atat mai repede cu cat copilul este mai mic. Fractura obstetricala consolideaza in 7-21 de zile.

Majoritatea fracturilor la copil nu necesita un timp mai indelungat de 30-35 zile pentru consolidare. Decolarile traumatice epifizare se vindeca si mai repede, in 21 zile.

Dar, la fel ca si la adult, fracturile antebratului si gambei necesita un timp de consolidare mai indelungat, de 60-90 zile.

Fractura deschisa consolideaza in acelasi interval de timp ca si cea inchisa, spre deosebire de adult unde necesita un interval de timp dublu.

Angulatia in focarul de fractura este admisa in anumite limite pentru fiecare os, deoarece se poate corecta prin crestere. Astfel:

– fractura metafizara proximala a humerusului permite o angulatie de 20˚ pina la 12 ani, iar dupa aceasta virsta de maximum 10˚

– la nivelul oaselor antebratului se permite angulatia de 10˚ pina la 10 ani, apoi deloc

– la diafiza femurala se permite pina la virsta de 6 ani o deviere axiala in plan sagital de 20˚ si in plan frontal de 10˚

Lezarea partiala a cartilagiului de crestere poate duce la inchiderea prematura la acest nivel, consecinta fiind deviatia axiala progresiva pina la sfirsitul cresterii.

Prognosticul de remodelare al unei deformatii axiale este mai bun in urmatoarele conditii:

– cu cit virsta este mai mica (sa ramina inca cel putin 2 ani pina la terminarea cresterii osului respectiv pentru a se putea sconta pe o oarecare modelare a deviatiei axiale)

– deviatia sa fie cit mai aproape de placa de conjugare

– deformatia sa fie in planul de miscare al articulatiei vecine

– deformatia sa fie la extremitatea fertila a osului; in asemenea situatie corectia se produce cu viteza medie de 1˚ pe luna

– deformatia trebuie sa fie cit mai mica pentru a se corecta cit mai bine; in general se admite un maximum de angulatie de 30˚ sub 10 ani si 10˚ peste aceasta virsta.

Alungirea segmentului de membru in urma unei fracturi este o situatie imprevizibila. Survine de obicei dupa fracturi diafizare cu decolari periostice intinse. Explicatia probabila este stimularea functionalitatii cartilagiului de crestere in urma decolarii periostice largi. Hipercresterea in lungime apare obisnuit in primele 18 luni dupa trauma si continua in primii 4 ani.

Scurtarea segmentului de membru, daca nu este excesiva, la membrul superior nu are importanta functionala si nici estetica. La membrul inferior insa rasunetul functional poate fi important, la fel ca si impactul cosmetic.

Incalecarea unui os in urma fracturii la copilul de 10 ani se admite pina la 2 cm. Compensarea se datoreaza probabil activarii cartilagiului de crestere prin decolarea periostala intinsa; accesoriu s-ar putea produce o incetinire relativa a activitatii cartilagiilor de crestere a membrului inferior controlateral.

Exista 5 tipuri de fracturi care se intilnesc numai in perioada copilariei:

  1. Fractura subperiostica se caracterizeaza prin fracturarea ambelor corticale dar periostul raminind intact impiedica deplasarea fragmentelor.
  2. 2. ”Inflexiunea osoasa” consta in microfracturi trabeculare ale ambelor corticale permitind curbura osului. Acestea nu sunt vizibile radiologic, motiv pentru care in scop diagnostic este necesara radiografia comparativa a celuilalt segment de membru controlateral. Acest gen de fractura este intilnit obisnuit la antebratul copilului mic, intre 1 si 3 ani.
  3. Fractura „in lemn verde” presupune fractura unei corticale iar cealalta prezinta inflexiune osoasa. Periostul este rupt.
  4. Fractura prin tasare (in „bucata de unt”) consta in penetrarea axiala a diafizei in metafiza, la acest nivel aparind un burelet osos dat de suflarea corticalei metafizare.
  5. Leziunile traumatice ale cartilagiului de crestere sunt potential cele mai periculoase putind duce la oprirea functiei unui versant sau intregii suprafete a cartilagiului. Consecintele sunt deviatiile axiale sau scurtarea progresiva a segmentului de membru. Salter si Harris au clasificat aceste leziuni in 5 tipuri:
  • Tip I: decolare epifizara pura cu sau fara deplasare. Pentru a afirma insa diagnosticul de decolare epifizara fara deplasare este necesara radiografia comparativa a segmentului de membru controlateral; la nivelul regiunii traumatizate cartilagiul de crestere apare mai larg.
  • Tip II: decolare epifizara cu fractura unui segment metafizar antrenat cu epifiza in deplasarea acesteia.
  • Tip III: fractura numai a unei portiuni din epifiza, decolarea cartilagiului de crestere fiind partiala.
  • Tip IV: asociaza tipul II cu III, fragmentul metafizar si epifizar deplasindu-se in bloc.
  • Tip V: tasare axiala a cartilagiului de crestere, radiologic aparind pensarea acestuia comparativ cu congenerul.

Comparativ cu adultul, tinind cont de particularitatile morfo-functionale ale scheletului copilului, fracturile la aceasta virsta sunt tratate preponderent conservator, tratamentul chirurgical avind indicatii limitate.

RECOMANDARI GENERALE

  • de la 3-4 luni puteti aseza copilul pe burtica, oricit timp doriti si ii place acest lucru; pina la aceasta varsta poate fi asezat pe burtica, insa doar pentru o perioada de timp limitata (30 minute/zi).
  • de la 5-6 luni copilul poate fi asezat in fundulet, in asa fel incit trunchiul si coapsele sa realizeze un unghi de 90 ° (asa cum sta un adult pe scaun); pina la aceasta varsta nu este bine sa fie adoptata aceasta pozitie , ci doar cea semisezinda. Scaunele auto pentru copii sunt concepute astfel pentru a asigura pozitia semisezanda (trunchiul la aproximativ 45°), deci pot fi utilizate oricind de la nastere. Pina la virsta de 5-6 luni copilul poate fi asezat in fundulet, insa doar pentru o perioada de timp limitată (30 minute/zi).
  • de la 7-8 luni, tinut de subrat, copilul se sprijina cu picioarele pe un plan dur; pina la aceasta virsta poate fi tinut de subrat, insa doar pentru o perioada de timp limitată (30 minute/zi).
  • de la aceasta virsta poate fi pus in premergator, insa doar pentru o perioada de timp limitată (30 minute/zi).
  • incepe sa poarte incaltaminte cu talpa tare, fara talonet.
  • de la 9-10 luni se va ridica singur la marginea patului; daca insa copilul doreste sa se ridice la marginea patului la virsta de 7-8 luni – lasati-l sa se ridice; daca nu se ridica la marginea patului la virsta de 10 luni – adresati-va medicului ortoped pediatru pentru a descoperi cauza ( cel mai frecvent neurologica ).
  • de la 12-18 luni incepe sa mearga; daca copilul dumneavoastra incepe sa mearga la virsta de 9-10 luni, ca si in cazul precedent, lasati-l sa mearga; daca nu merge singur, fara sustinere la virsta de 18 luni adresati-va medicului ortoped pediatru pentru a descoperi cauza ( cel mai frecvent neurologica ).
  • nu infasati copilul cu picioarele legate; este o idee preconceputa ca legarea picioarelor ar contribui la „indreptarea“ picioarelor; dimpotriva, daca bebelusul dumneavoastra are solduri imature in acest mod ii puteti produce luxatie de sold.
  • nu utilizati excesiv premergatorul (maxim 30 minute / zi); este utila folosirea premergatorului pentru acomodarea copilului cu pozitia de mers vertical (ortostatism ), insa utilizarea excesiva il face sa devina „lenes“, deplasarea fiindu-i mult mai facila cu premergatorul
  • nu utilizati incaltaminte ortopedica, ci încaltaminte cu talpa tare, putin mai inalta (sa fixeze glezna) si fara talonet pentru bolta plantara.
  • adresati-va ortopedului pediatru pentru control anual pina la virsta pubertatii (10-12 ani), o serie de boli pot aparea cu cresterea, motiv pentru care este bine sa fie examinat anual de o persoana specializata (ortoped pediatru), pentru depistarea precoce a oricarei modificari.

Lasa un raspuns

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *


logo-medicina-copilului-iasi2

MEDICINA COPILULUI este infiintata in 2004 si cuprinde cabinete medicale in specialitatile: pediatrie, alergologie si imunologie clinica, nefrologie pediatrica, cardiologie pediatrica, chirurgie si ortopedie pediatrica.

Facebook

Toate drepturile sunt rezervate. Website realizat de B1 Studio.