Vă rugăm așteptați...

Orientari Privind Astmul Bronsic la Copilul Mic

Respiratia sueratoare de tip astmatic (wheezing) este frecventa sub varsta de 5 ani, mai ales sub 3 ani. Peste 50% din totalul sugarilor si copiilor mici prezinta cel putin un episod de wheezing.

Cauzele de wheezing si tuse sunt numeroase:

– infectiile recurente virale ale tractusului respirator inferior, mai ales cele complicate cu rino-adenoidita, rino-sinuzita, otita recurenta.

– malformatii congenitale pulmonare sau cardiace

– deficiente imune

– aspiratii de corp strain

– reflux gastro-esofagian

– astm bronsic alergic, asociat sau nu cu reflux gastro-esofagian sau alte boli.

Aceasta multitudine de boli care se exprima clinic prin wheezing si tuse face dificil diagnosticul de astm bronsic sub 5 ani si mai ales sub 3 ani.

Ghidul european al strategiei pentru ingrijirea si preventia astmului la copii in primii 5 ani de viata (GINA 2009) propune suspicionarea diagnosticului de astm bronsic dupa urmatoarele semne si simptome:

– episoade frecvente de wheezing – mai mult decat odata pe luna

– tuse si wheezing induse de efort

– tuse, mai ales noaptea si la trezire (dimineata), fara semne de infectie virala

– prezenta simptomelor astmatice in toate anotimpurile (fara variatii sezoniere)

– persistenta simptomelor dincolo de varsta de 3 ani

– aparitia simptomelor sau agravarea lor in prezenta urmatorilor factori:

 aeroalergeni: praf de camera, animale, gandaci, mucegaiuri, uneori alergeni alimentari

 efortul fizic

 polenuri

 infectii virale respiratorii

 expunere la fum de tigara

 expunere la stres

–  „raceli” repetate cu complicatii pulmonare la care simptomele dureaza mai mult de 10 zile

– ameliorarea rapida a simptomelor dupa administrarea de bronhodilatatoare cu actiune de scurta durata (salbutamol)

Medicul informat completeaza aceste criterii orientative cu depistarea tuturor factorilor de risc pentru astm brosic, aplica inestigatii specifice alergologice (dozari IgE specifice, testari cutanate), depisteaza unele boli asociate etc.

Tratamentul antiastmatic este specific si ghidat de treapta de severitate a astmului.

In practica medicala curenta diagnosticul de astm bronsic sub varsta de 5 ani si chiar sub cea de 3 ani apare frecvent, dar trebuie bine verificat deoarece exista pericolul excesului de diagnostic. Cea mai frecventa cauza de wheezing la varsta mica este hiperreactivitatea bronsica indusa de infectii virale.

Familia si medicul (medic de familie, pediatru, pediatrul alergolog) trebuie sa realizeze un parteneriat in ingrijirea copilului mic cu suspiciune de astm bronsic.

Prof. Dr. Stela Goția


Lasa un raspuns

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *


logo-medicina-copilului-iasi2

MEDICINA COPILULUI este infiintata in 2004 si cuprinde cabinete medicale in specialitatile: pediatrie, alergologie si imunologie clinica, nefrologie pediatrica, cardiologie pediatrica, chirurgie si ortopedie pediatrica.

Facebook

Toate drepturile sunt rezervate. Website realizat de B1 Studio.